Este una dintre cele mai puternice echipe din estul Europei în ultimul timp, șefii au investit milioane în aducerea starurilor și alte milioane în modernizarea arenei, dar UEFA îi ține departe de casă.
Rușii de la Anzi sunt în război cu forul condus de Platini. Cei din Dagestan nu își explică de ce au interzis pe propriul teren în cupele europene.
„Anzi găzduiește meciuri acasă în campionatul din Rusia de mai bine de 20 de ani, dar niciodată nu a avut probleme de natură organizatorică. Staruri internaționale ca Roberto Carlos, Etoo sau Zhirkov vor să jucăm aici, le place să joace în fața propriilor fani, milioane de suporteri așteaptă meciurile din Europa, dar noi nu putem juca”, scriu cei de la Anzi în scrisoarea trimisă către UEFA
Rușii se întreabă ce se va întâmpla cu investițiile de milioane: „Am investit milioane în reconstrucția stadionului, am ridicat un centru ultramodern în localitate, avem academie și construim alte câteva centre de fotbal, dar ce se va întâmpla cu toate acestea? După o astfel de decizie luată de UEFA, ce se va întâmpla cu proiectele noastre?„, se întreabă rușii.
UEFA nu este de acord ca meciurile celor din Makhachkala să se joace acasă din cauza problemelor din regiune și a riscului crescut în ceea ce privește siguranța.
Anzi va debuta în Europa League împotriva învingătorilor dintre albanezii de la Flamutari și ungurilor de la Honved.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER